ZTE Grand S Flex, un telefon din gama intermediară cu ecran de 5″, a fost lansat şi în Europa

ZTE Grand S Flex, un telefon din gama intermediară cu ecran de 5

Telefonul Grand S Flex produs de ZTE a fost lansat pe piaţa chineză acum câteva luni, însă compania a decis să lanseze acest model şi în Europa. Acesta este un terminal Android cu ecran de 5” şi specificaţii ceva mai modeste, ZTE vizând tot sectorul mid-range pe care l-a fructificat suficient de bine pentru a figura, până nu demult, în topul celor mai mari cinci producători de smartphone-uri.

ZTE Grand S Flex oferă un ecran IPS cu diagonală de 5” şi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli. Platforma hardware aleasă este un membru al familiei Qualcomm Snapdragon 400 cu care ne-am mai întâlnit în cazul HTC One Mini, soluţia 8960 oferind un procesor dual-core Krait care rulează la frecvenţa de  1,2 GHz şi un nucleu grafic Adreno 305. Terminalul plusează cu 1 GB de memorie RAM si 16 GB de memorie internă, neoferind însă şi un slot MicroSD.

Telefonul ZTE oferă o cameră foto cu senzor de 8 MP care este dublată de un partener frontal de 1 MP, restul dotărilor fiind clasice: modem 3G, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, radio FM şi GPS. Carcasa, care are un design ceva mai apropiat de gusturile occidentale decât modelele anterioare ZTE, are dimensiuni de 145 x 70 x 8.9mm şi o greutate de 130 de grame.

ZTE nu a dezvăluit încă preţul de comercializare, anunţând doar că Grand S Flex va debuta în Spania, Cehia şi Slovacia, disponibilitatea urmând să se extindă în curând şi în Germania, Polonia, Finlanda şi alte ţări europene.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Recomandare video