Reacţia unor copii din Africa care văd pentru prima dată o dronă [VIDEO]

Un realizator de documentare din Texas a vizitat recent un sat din Uganda şi le-a arătat localnicilor drona sa, un model DJI Phantom 3. Dispozitivul i-a impresionat în mod deosebit pe copii, care nu şi-au putut ascunde uimirea şi încântarea la vederea aparatului de zbor.

Mark Brandon Smith a publicat clipul pe YouTube şi Facebook, iar acesta s-a viralizat. 

„Elevii au apreciat momentul, iar după ce drona a aterizat au cerut să o relansez. Deşi curioşi, unii dintre copii au fost neliniştiţi, deoarece nu mai văzuseră niciodată o dronă”, a declarat Smith. 

Tânărul a vizitat satul din Uganda pentru a realiza un material video pentru o organizaţie nonprofit care promovează igiena în comunităţile africane. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult
Recomandare video