Eidos pregăteşte adventure-gamerilor Batman: Arkham Asylum

Eidos pregăteşte adventure-gamerilor Batman: Arkham Asylum

Inspirată de succesul enorm al ultimei pelicule din seria Batman (The Dark Knight), compania EIDOS încearcă marea cu degetul şi pregăteşte transpunerea “cavalerului întunecat” într-un adventure animat. Anul viitor, va lansa pe PC-uri şi console jocul Batman: Arkham Asylum, singura legătură cu povestea din benzile desenate fiind denumirea sanatorului în care se desfăşoară acţiunea: Arkham. Scenariul din joc aparţine lui Paul Dini, scriitor, producător şi editor al seriei animate Batman.

Batman Joker

Chiar dacă din primele informaţii am spune că avem de a face cu un joc mult prea copilăresc, faptul că dezvoltatorii (Rocksteady Studios) folosesc motorul grafic din Unreal 3 ne trezeşte interesul şi ne îndeamnă să aflăm mai multe despre viitorul Batman: Arkam Asylum. În momentul de faţă, pe site-ul rocksteadyltd.com este afişată o clepsidră digitală care arată că mai sunt aproximativ 88.000 de secunde (aproximativ 24 de ore) până când vom afla noi amănunte. Cel puţin asta deducem.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Recomandare video