Samsung Galaxy S 4, în zbor deasupra Braşovului la bordul unei drone cu telecomandă

Samsung Galaxy S 4, în zbor deasupra Braşovului la bordul unei drone cu telecomandă

Nemulţumit de faptul că filmările făcute cu Samsung Galaxy S 4 nu sunt suficient de spectaculoase, braşoveanul Szabi Ignacz, unul dintre membrii Samsung Mobilers, a avut ideea să ataşase un terminal mobil de o dronă zburătoare şi să-l trimită într-o scurtă expediţie deasupra Pieţei Unirii din Braşov.

Cum aceste jucării zburătoare nu sunt tocmai accesibile, Szabi Ignacz a apelat la firma locală EyeCloud, specializată în filmări şi fotografii aeriene de la mică înălţime, care i-a pus la dispoziţie un hexacopter de mici dimensiuni, capabil să găzduiască terminalul pe partea sa ventrală.

Deoarece sistemul de prindere nu a folosit nici un sistem de amortizare a vibraţiilor sau pentru stabilizare, imaginile nu sunt perfecte, dar sunt mai mult decât mulţumitoare ţinând cont că vorbim totuşi doar de un simplu telefon mobil.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Recomandare video